Intro pentru retro

  • Post category:35 mm

Nu e plagiat,  am scris cu cuvintele mele, dar nici nu am inventat roata asa ca posibil sa fie un pic tern acest post. Si daca va plictisesc argumentatiile cvasitehnice sariti la ultimul sau penultimul paragraf…

Anul trecut in primavara pregateam expozitia de la Camera de Comert Franceza si eram dezamagit de cat de diferit aratau imaginile digitale mai vechi, de 6 megapixeli, fata de cele mai recente, de 12 megapixeli. Faceam printuri de 100×66 cm si la marimea asta diferenta era acolo, vizibila, chiar daca doar pentru mine.

Indiferent de rezolutie, o camera digitala imparte imaginea optica adevarata in pixeli, un numar finit de pixeli dat de capacitatea de procesare a senzorului si … atat. Niste aproximari limitate de tehnologia momentului, atata tot. Nu poti obtine o imagine mai buna dintr-un negativ digital, nu ai o copie analoga a realitatii fotografiei de atunci pe care sa o poti converti intr-un fisier digital corespunzator cerintelor „momentului”. Fotografiile mele digitale din 2001 la 1,2 Megapixeli (1920×960 pixeli) sunt deprimant de inutile acum pentru orice altceva mai mult decat un print de 10×15 cm si nici nu pot spera la ceva mai bun de la ele.

Cat de „penibile” vor fi peste 10 ani imaginile digitale de care sunt mandru acum?

Inacceptabil, nu?

Filmul este o copie analoga a realitatii, lumina se imprima la nivel molecular pe pelicula, foton cu foton, pana la cel mai mic detaliu optic si fara nici o limitare tehnologica. Negative din 1930 pot fi scanate acum cu tehnologie moderna pentru a obtine imagini digitale de top. Tehnologia scanerelor evolueaza la fel ca cea a senzorilor CCD si putem obtine rezultate din ce in ce mai bune din negative vechi si noi. Negativele mele din 1996 le pot scana acum la o rezolutie de 24 megapixeli, mult mai buna decat a majoritatii camerelor digitale de azi, la un cost de 0,5 lei pe cadru.

Pastrat cum trebuie, filmul este intr-adevar nemuritor. Mai mult decat atat, fara „instant review”, fara medii de stocare, fara laptopuri, fara baterii si incarcatoare, ma simt mai usor (si la propriu si la figurat) si mai liber.

Deci nu, nu imi voi cumpara D800. Mi-am cumparat in primavara cu 300lei un Nikon FE de aceeasi varsta cu mine cu care optica Nikon pe care o aveam deja se potriveste, ma refer la obiectivele serioase cu inel de diafragma (felicitari Nikon ca nu au schimbat din 1959 montura obiectivelor). Bijuteria mecanica de otel si titan functioneaza impecabil si da semne ca va functiona chiar mai mult decat posesorul, asa ca nu-mi mai trebuie decat filme, cat mai multe filme…

Nu voi fi ipocrit totusi. Sunt impetuos si nerabdator, fara fotografia digitala si gratificatia ei imediata nu as fi invatat niciodata serios fotografie. Si nimic nu bate fotografia digitala cand e vorba de volum si viteza.

Nu am scris toate astea ca o pledoarie pentru renuntarea la digital. Nu voi renunta si nici nu recomand asta nimanui. Doar ca nu mai vreau sa-mi schimb camera foto la fiecare 2 ani. Vreau sa protestez impotriva limitarilor acestei tehnologii care este ridicata in slavi cu ocazia fiecarei victorii in cursa inarmarii cu megapixeli. Ies din aceasta cursa. Vreau ceva durabil, nu gogosi de marketing.

[raw][/raw]

Urmeaza in aceeasi categorie, „35 milimetri”, 12 de role de film si ce voi reusi sa scot mai bun din ele.

Close Menu