Oameni, emotii, conexiuni

Să fotografiez oameni este bucuria si necazul pasiunii mele pentru fotografie. Necaz pentru ca niciodata nu imi pot infrange timiditatea de a ma apropia de oameni total staini. Bucurie pentru ca odata depasita bariera, ca atunci cand in varful unui munte se deschide o panorama uimitoare cu infinite posibilitati, camera inceteaza sa mai devina un obstacol si pot realiza o conexiune directa cu sufletul unui om, o legatura permanenta ce poate fi invocata de fiecare data cand privesc fotografia.

Pe batrana am intalnit-o dupa 4 zile de haladuit prin crovurile Mehedintilor in care n-am vazut chip de om. Urca din Valea Cernei unde se dusese sa vanda branza inapoi spre Izverna, satul in care locuia de partea cealalta a muntelui. Mi-a dat voie bucuroasa sa o fotografiez, și-a scos șorțul ponosit, si-a potrivt bazmaua si cu mainile in sold a inclinat usor capul parca spre a masca diformitatea fetei marcate de ani si greutati. Calul care îi căra desagile a intors si el capul dar n-a avut șansa să intre bine în cadru pentru că poteca îngustă nu-mi permitea să mă mișc în lateral. M-am gândit la Fefeleaga și la Bator și atitudinea ei mândră nu m-a putut elibera de emoția puternică de care eram cuprins. Am promis că îi trimit o poză și mi-a spus numele ei pe care, neavând creion și hârtie, speram să-l rețin până ajungeam la mașină. Nu l-am reținut și mă incearcă și acum o părere de rău pentru promisiunea încălcată.

Sa „vanezi” chipuri cu o atitudine de pradator iti poate aduce necazuri in anumite parti ale lumii dar, mai important decat asta, fotografiilor realizate le lipseste intimitatea, sentimentul de apropiere, sufletul. Cu cat esti mai onest cu oamenii cu atat se vor deschide mai usor. Pana la urma cerand permisiunea oferi oamenilor libertatea de a alege si cei mai multi vor alege sa spuna da. Este fireasca alegerea altruista de a oferi ceva fotografului care i-a abordat cu respect iar fotografia rezultata este autentica, personala si implicata.

Pare firesc ca limba sa fie o bariera insurmontabila in apropierea si comunicarea cu subiectul fotografiat. Un zambet, un gest, o atitudine deschisa si pozitiva pot deschide calea unor conexiuni nesperate.

Dupa ce fotografiesem pe o plaja din Oman localnici pescuind cu navoade trase de pe mal cu jeepul, un mod ciudat, galagios si animat de a pescui, ne-am asezat sa ne odihnim pe o banca intr-un foisor de pe plaja. Batranul omanez s-a apropiat, probabil cautand si el adapost, a salutat si s-a asezat alaturi de noi. „Salam alecum” este la fel de universal ca si „Hello” asa ca am raspuns si am zambit. Apoi l-am invitat prin gesturi sa primeasca un pahar cu cafea din termosul nostru. A baut, a multumit si a refuzat o a doua portie. Nu a refuzat insa sa fie fotografiat atunci cand am sugerat asta prin gesturi.


O fotografie cu copii este despre bucuria de a trăi, despre o lume fără ambiguități si despre paradisul pierdut, nostalgia unor vremuri ce nu se mai intorc. Nostalgia este un sentiment foarte puternic si universal. Felul in care un copil priveste, râde sau se joaca aproape intotdeauna va rezona cu o amintire, un moment din copilaria noastra.

Mediul in care sunt fotografiati copii este foarte important pentru ca nu oriunde apropierea de acestia este facila sau acceptata de parinti. Pentru a realiza un portret de copil trebuie sa intri in lumea acestuia,sa-i zambesti, sa te joci, sa-l surprinzi… Incerc sa vad fotografia ca o colaborare dintre fotograf si copil. El ofera inocenta, bucuria si surpriza, eu

De Botiza imi amintesc ca de un sat cu oameni frumosi si deschisi. Diametral opus fata de mediul urban obisnuit, oamenii de acolo vor sa fie fotografiati, atitudine care vine probabil din vremurile in care fotografia era ceva rar si un prilej de bucurie. Desi probabil nepremeditat, acest comportament deschis si primitor ajuta la promovarea si valorificarea comorii vizuale pe care o reprezinta satul lor.

Pustiul m-a privit incruntat din poarta cand l-am fotografiat prima oara si desi era evident ca ii starneam curiozitatea a zbughit-o in curte. M-am prefacut ca nu-l observ ca ma priveste printr-o spartura din gard iar cand l-am surprins mi-a oferit unul din cele mai calde zambete pe care le-am vazut vreodata.

„Razi fata la domnu’ ca te trage in poza!” a strigat mama dupa fetita ei ce alerga la cativa pasi de mine. Pe moment ma interesa mai mult contrastul dintre basmaua traditionala pe care o purta fetita pe cap si adidasii ei roz cu leduri dar micuta s-a intors si rasul ei a fost minunat. Ma bucur ca l-am surprins si ca l-am pastrat, e ca o doza de optimism si bucurie de care ma molipsesc ori de cate ori privesc aceasts fotografie.


Spre deosebire de portret, cadrele care prezinta oamenii in context ofera o paleta mai larga de nuante emotionale, cu cat activitatile lor sunt mai unice cu atat vor reflecta mai bine cultura locala si adevaratul lor spirit.

In mediul rural sunt activitati de zi cu zi banale si naturale pentru localnici. A clati rufele la rau

Close Menu